Theodor Damian

Non sappiamo più

La follia è bella

è sana

quando siamo tutti folli

quando tutti corriamo dietro

lo stesso frutto

sempre meno proibito

Che bei frutti

fa l'albero della conoscenza

i più rotondi

e ben odoranti

come l'odore vergine

che è nel germoglio

prima che nel fiore

con un segno di porta

e un altro di finestra

ognuno

per sapere dove entrare

e dove uscire

sono come dei bottoni

che devi solo

premere

Vorresti provarli

con i denti

mantenere la maniglia

o il chiavistello

in bocca

per averli all'uscita

dal labirinto interiore

quando sarai stanco

e stordito

di così tanto tormento

Dentro c'è tutta la conoscenza

e la vita

il seme

e il mistero dietro di lui

Così viviamo e moriamo

entriamo nel mondo

nel frutto divino

poi nel seme

e poi

non sappiamo più

Nu mai ştim

Nebunia e frumoasă

şi sănătoasă

când toţi suntem nebuni

când toţi alergăm după

acelaşi fruct

tot mai puţin oprit

Ce poame frumoase

face pomul cunoaşterii

cele mai rotunde

şi bine mirositoare

ca mirosul virgin

care este în mugur

înainte să fie în floare

cu un semn de poartă

şi altul de fereastră

fiecare

ca să ştii pe unde să intri

şi pe unde să ieşi

sunt ca nişte butoane

pe care trebuie doar

să apeşi

Ai vrea să le-ncerci

cu dinţii

să păstrezi mânerul

sau zăvorul

în gură

ca să le ai la ieşirea

din labirintul interior

când vei fi obosit

şi năuc

de atâta frământătură

Înăuntru e toată cunoaşterea

şi viaţa, sâmburele

şi taina din spatele lui

Aşa trăim şi murim

intrăm din lume

în fructul divin

apoi în sâmbure

şi apoi

nu mai ştim

Critica in semiotica estetica della Poesia “Non sappiamo più” di Theodor Damian

La parola del Damian celebra il frutto dell’albero della conoscenza quale grembo d’accoglienza della vita. È il paradosso di una saggia follia condivisa dall’umanità, paradigma di conoscenza per passi inconsci, nella consegna alla morte e alla rinascita del divenire, alla dimensione segnica e declinante delle forme di una verità in errore.